Cea mai nouă teorie în cazul avionului malaezian dispărut
În primăvara lui 2014, aeronava MH370 al Malaysia Airlines care străbătea distanța dintre Kuala Lumpur și Beijing a dispărut, cu tot cu cei 227 pasageri și 12 membri ai echipajului, lăsând în urmă loc berechet pentru teorii legate de ce s-a întâmplat cel mai probabil.
Au avut loc căutări peste căutări ale avionului, fără vreun rezultat concludent. De atunci, nenumărate întrebări au luat naștere și s-au stins fără un răspuns. De ce a deviat avionul sute de kilometri de la traseul inițial? Cine a închis transmițătorul avionului, pentru a face aeronava de nedetectat? De ce nu a existat vreun semnal „Mayday”? De ce niciun pasager nu a sunat sau nu a trimis vreu mesaj în ultimele momente ale zborului?
Experta în aviație Christine Negroni crede că co-pilotul Fariq Abdul Hamid a luat mai multe decizii proaste în privința pilotării avionului din cauza lipsei de oxigen, în timp ce pilotul Zaharie Ahmad Shah era plecat din cabină la baie. Negroni crede că avionul Boeing 777-200 a fost depresurizat cam tot atunci când a pierdut contactul cu Turnul de Control din cauza unei defecțiuni electrice (adică după 38 de minute de la decolare). Conform lui Negroni, pilotul Shah ar fi fost la baie atunci.
Fariq ar fi lansat o misiune de salvare în acel moment, dar lipsa de oxigen l-a făcut să nu mai poată lua decizii clare. „Nimic din ceea ce a făcut acest pilot după ce avionul a experimentat probleme nu a avut vreun sens”, a zis Negroni „Pentru mine, când un pilot face ceva ce nu are vreun sens, este un indiciu foarte puternic că pilotul respectiv nu este rațional. Și ceea ce face un pilot să nu fie rațional este hipoxia, nu doar o dată, dar în mod repetat […]. Hipoxia este un factor cunoscut pentru care piloții nu fac ceea ce au fost antrenați să facă sau fac ceva ce nu are niciun sens”.
Negroni speculează că Shah ar fi fost la baie în tot acest timp. „Pur și simplu am senzația că dacă erau doi oameni în cabină, mai ales cel mai exerimentat dintre cei doi, nu s-ar fi terminat așa poate”.